Clădirea fostului cinematograf, situată în zona centrală a orașului, parte din ,,Ansamblul Urban Oravița”, monument istoric, este una dintre clădirile spre care mi-am îndreptat atenția pentru a o transforma într-o locație atractivă și cu o destinație utilă pentru orăvițeni. Pentru că în oraș există deja un Cinema 3D, pe care l-am amenajat în clădirea Casei de Cultură, am gândit o nouă destinație de care să se bucure atât tinerii orăvițeni, cât și alte categorii sociale, elevii, profesorii, oamenii de cultură și toți cetățenii iubitori de lectură.
Astfel, pe lângă aspectul modern al noii clădiri, orăvițenii pot petrece timpul liber, după modelul librăriei Cărturești, pentru a se documenta sau pentru a lectura cărțile din bibliotecă, servind un ceai sau o cafea. Elevii, alături de profesori, pot beneficia de spațiul bibliotecii pentru organizarea de cluburi de lectură sau întâlniri cu scriitorii contemporani.
Sunt bucuros că pentru acest proiect, care se va derula prin Compania Națională de Investiții – S.A., Programul național de construcții de interes public sau social, Subprogramul ,,Așezăminte culturale”, la începutul lunii august 2020 au fost semnate referatele de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea și dotarea acestei clădiri. Demarat în anul 2017, proiectul a primit avizul Consiliului Tehnico-Economic al C.N.I. – S.A., faza D.A.L.I., la 29 mai 2020, valoarea investiției ridicându-se la 4.321.273,58 lei.